MAJORITATEA CRIMINALĂ ADUCĂTOARE DE STABILITATE

După ce au circulat mai multe expresii șablonarde cu privire la situația politică actuală, două argumente (principii/valori) sunt invocate în favoarea creării acestui guvern: 1. majoritate și 2. stabilitate.

Cei din parlament, la întrebarea permanentă despre prioritățile statului, boldeau în frunte majoritatea parlamentară ca unică soluție dătătoare de stabilitate. Încă după alegeri această idee de majoritate moldovenească bântuia ca năluca comunismului prin Europa!

Dincolo de faptul că este încropită te miri cum, din frânturi și strânsuri, această majoritate nu este nici firească, nici legală, nici morală!

– Majoritatea aceasta este împotriva firii, pentru că-i unește fără nicio noimă pe cei de extremă stângă cu cei de extremă dreaptă. Și, deși Ghimpu zice că nu el votează cu comuniștii, ci comuniștii votează cu dânsul, niciunul dintre transfugii secerii și ciocanului n-a declarat că subscrie sub acordul de asociere, că-și dorește integrarea europeană, că și-a schimbat viziunile de ultrastângă și a aderat la familia parlamentară europeană a liberalilor! N-am auzit ca Reșetnicov să scandeze la ședința parlamentului Împreună cu PL în familia NATO și UE! Tocmai de aceea, probabil, majoritatea actuală n-are nici nume, nici statut, nici regulament de organizare/funcționare.

– Actuala majoritate este ilegală pentru că nu reflectă opțiunile și votul cetățenilor din 30 noiembrie!

Și nu-i baiu că votanții lui Reșetnicov crapă de ciudă când văd că acesta o votează pe Corina Fusu , ci pentru că, deși a acumulat doar 15% de voturi, PD pretinde să conducă statul!

Este un furt pe față a votului celorlalți 85% de procente de electorat! Aceste 15% procente s-au cocoțat fraudulos pe puterea legislativă (Parlamentul) și pe cea executivă (Guvernul) și se arată nedumeriți de supărarea (legitimă!) a poporului!

Unicul document care formalizează cumva această strânsură, care-și spune majoritate, este pactul de loialitate, alias Scrisoarea de recomandare pentru premierul Filip. În rest, nu și-au luat niciun fel de angajamente unul în raport cu altul, niciun fel de obiective, niciun fel de obligații față de electorat. În fond, dacă nu există niciun Acord de constituire a majorității și niciun Regulament, odată instaurat premierul, înțelegerea poate să și cadă, dă Doamne?!

– Această majoritate fără nume, identitate, statut sfidează morala și bunul simț în ultimul hal! După ce s-au înjurat, scuipat, certat ca la ușa cortului, ani de zile, călăii și victimele au devenit buni prieteni și nu pot înțelege de ce se unesc protestatarii din fața Parlamentului. După ce se aliază cu Satana, Mihai Ghimpu anunță că va continua lupta! Cu cine? cu poporul care l-a votat?

Unde este logica și morala care să-i argumenteze gestul? De ce pe unul miluiește și pe altul huiduiește liderul liberal?

Care este diferența dintre Sergiu Sîrbu și Ion Cebanu? De ce cu unul Ghimpu se pupă, iar pe altul îl înjură? Numai pentru că unul stătea în stânga, iar altul în dreapta lui Voronin?!

După ce parlamentarii liberali le-au strâns mâna prietenește torționarilor din 7 aprilie, nu trebuie să ne mai mire că oamenii din stradă procedează la fel. Strada este o oglindă reală a lucrurilor, în care legiuitorii au făcut rabat de la morală și bun simț și au creat alianțe criminale pentru interesul propriu, împotriva poporului! Strada a fost adusă la stare de disperare de această majoritate criminală!

 

Plahotniuc și PD nu reprezintă VOINȚA POPORULUI!

Momentul de cotitură din istoria noastră recentă, când moldovenii au demonstrat că și mămăliga explodează, a fost 7 aprilie 2009!

Atunci ne ajunsese cuțitul la os, ne răzghise. Atunci a erupt setea de schimbare, de adevăr și dreptate a poporului, iar voința poporului a fost atunci să se opună guvernării comuniste prin susținerea unor alternative politice credibile la acea etapă. Votanții și simpatizanții acelor alternative și-au revendicat cu sânge dreptul la libertate și bunăstare!

Voința poporului, exprimată atunci foarte clar, n-a fost să ajungă să fie condusă de o gașcă de interlopi care vor să captureze statul!

Tinerii care au fost torturați în comisariatele de poliție au dorit schimbarea autentică, modernizarea și europenizarea RM, nu accederea lui Plahotniuc, care la acea etapă gestiona finanțele clanului Voronin, la funcția de Prim-ministru!

Nu pentru Candu, Lupu sau Iaralov au scandat studenții și profesorii de la facultatea filologie de la Universitatea din Bălți Chișinău suntem cu tine!

Atunci când poporul, prin tinerii săi cei mai responsabili,cei mai merituoși și-a exprimat cu adevărat voința, liderii PD nu erau alături de popor! Niciunul!

Actualul președinte al PD, Marian Lupu, era portavocea regimului autoritar comunist! Toți ceilalți pseudolideri actuali ai partdiului stăteau la călduț sub protecția clanului Voronin! De aceea acum ei n-au niciun drept să-și aroge meritul de a fi reprezentat voința poporului!

PD nu reprezenta voința poporului nici atunci și nici acum!

Plahotniuc și PD au fraudat alegerile, au manipulat și cumpărat electoratul și au acces prin minciună în Parlamentul RM, au cumpărat, șantajat și corupt deputații din alte fracțiuni parlamentare, dar asta nu înseamnă că ei reprezintă majoritatea sau voința poporului! Asta înseamnă că ei trebuie să fie trași la răspundere pentru acțiunile respective și judecați conform normelor europene!!!

 

 

 

TREUCARII

În istoria modernă a statului nostru, populația interriverană a tot fost împărțită în categorii și clase de tot soiul în funcție de numeroși factori: geografici, naționali, politici, sociali, de bunăstare etc. O încercare de analiză similară a stării de lucruri la momentul actual a developat trei categorii de locuitori ai spațiului mioritic:

  1. Frăsuitorii – cei care se plâng/constată/recunosc că RM e în rahat, că guvernarea e de tot râsul, că au făcut o alegere proastă, că nu au cu ce trăi și că nu merită să mai rămâi aici.
  2. Cea de-a două categorie sunt Revoltații. Ei sunt mai puțini, dar mai înverșunați și mai vocali, ei protestează împotriva hoțiilor și a dezmățului oligarhic, împotriva corupției și a fărădelegii.
  3. A treia categorie sunt Treucarii. Această categoroie necesită o analiză mai detaliată. Treucari nu sunt numai oligarhii Plahotniuc și Filat sau guvernanții de azi. Este un generic care transcende partidele politice, Parlamentul sau Guvernul. (Este adevărat că în fiecare dintre aceste instituții/structuri sunt și persoane integre, care înțeleg să-și facă onest datoria, dar sunt foarte puțini, din păcate.)

Treucarii sunt cei care percep statul RM drept o treucă îmbietoare din care să se înfrupte fără saț.

Această specie s-a plodit peste tot – în Parlament, în birouri ministeriale, la primărie, în consilii de adminstrare, în fruntea agențiilor, etc. Ei înțeleg să vină în funcție/ post/ serviciu ca să-și asigure un loc la treucă sau măcar lângă coada treucarului din fruntea instituției. Treucarii nu au identitate politică, obraz, aspirații sau mustrări de conștiință.

Treucarii mint, fură, iau ”otkaturi”, trag sfori, fac scheme, își angajează rudele, prietenii, finii, cumătrii la un loc la treucă, închid ochii la nereguli și fărădelegi, admit explozii în inima urbei fără a pedepsi vinovații, fac alianțe dintre cele mai trăsnite cu dușmanii de moarte …

Treuca este sensul vieții lor și vor lupta cu toate mijloacele pentru a rămâne acolo. Vor angaja postaci, pseudojurnaliști, blogheri, analiști, făcători de sondaje, troli cărora le vor picura câte puțin din resturile clefăitului lor pentru lustruirea cu succes a imaginii.

În RM a existat dintotddeauna această specie biologică, dar ultima generație de treucari este deosebit de evoluată și subtilă în manipulare. Ei au poreclit treuca vector, și-au atribuit slogane populiste, idealuri europene, și-au arogat principii și valori, au învățat să mintă frumos – unii despre eurointegrare, alți despre NATO, Unire și interes național, ceilalți despre creșterea Moldovei. Cât timp hrăneau poporul cu minciuni ei se îmbuibau la treuca comună fără scrupule și fără jenă.

Un amănunt esențial se cere de precizat în contextul descrierii profilului treucarilor moldoveni. Acești horpăitori de toată mâna și măsura: președinți, deputați, miniștri, șefușori, directorași, cu toată armata lor de mercenari, nu formează nici 10% din populație!!!

Celelalte 90% le alcătuiesc primele două categorii – Frăsuitorii și Revoltații!

Acum, în al douăsprezecelea ceas, aceste 90% din locuitori Moldovei, năpăstuiți, nemulțumiți și amăgiți, reclamă cu fervoare înlăturarea imediată a treucarilor de la putere!

Asta i-a neliniștit și îngrijorat. Au început să se agite la ideea de Alternativă și împroașcă cu noroi tot ce prinde contur din aspirațiile celor 90% din populație.

Orice intenție de schimbare îi sperie și îi face să-și arate colții. Așa au procedat în campania electorală din 2014 cu PLR. S-au speriat și au pornit atacul. Așa procedează și acum.

Cea mai mare problemă este că aceste Alternative, indiferent cum se numesc, Ion Sturza sau Platforma DA, intenționează să desființeze ideea de treucă. Ei își propun să muncească sincer și onest în beneficiul cetățeanului. Asta nu pot înțelege treucarii, de asta se isterizează, cu și fără motiv și devin penibili în atacurile lor.

Cel mai sigur indiciu pentru identificarea unui treucar la etapa actuală este să-i testezi atitudinea față de primele două categorii care reprezintă poporul (frăsuitorii și revoltații).

Numai un treucar va acuza poporul că iese la proteste și că-și dorește o guvernare de alternativă, eficientă și onestă.

Numai un treucar va ataca un candidat de alternativă neafiliat politic, cu experiență și cunoștinșe care-și propune să edifice un guvern anticriză.

Numai un treucar va acuza societatea civilă care-și dorește schimbare și reforme autentice.

Numai un treucar propune să se facă schimbarea fără a schimba nimic!

Din fericire, pentru aceste specimene limba română are o expresie inspirată Huideo, boaite!

 

LECȚIILE ANULUI

Anul care se scurge a fost lung și greu.

Am fost împovărați de fals, hoții, manipulare, deziluzii și ratări.

A fost anul în care a trebuit să învățăm niște lecții importante – de discernământ, civism, curaj, demnitate, solidaritate…

Au fost lecții la care unii au lipsit, iar alții au copiat. Dar au fost lecțiile anului 2015!

Este știut că orice an nou își trage rădăcinile din precedentul. Pentru PLR, într-o mare măsură, anul care e pe sfârșite a început în 2014, atunci când am sesizat Procuratura Generală cu privire la fraudele de la BEM, iar ei ne-au răspuns că nu ține de competența lor să investigheze! când am acționat Guvernul RM în judecată cu privire la ilegalitatea concesionării AIC!

Pentru PLR bătălia a început în octombrie 2014, când ne-am lansat în campanie cu sloganul Pentru Moldova, fără oligarhi!

La acea etapă explicam pe degete cine sunt oligarhii și de ce sunt periculoși Plahotniuc și Filat pentru RM. Este îmbucurător că adevărul spus de noi în 2014 a devenit de necontestat în 2015. Este trist însă că sesizările făcute de noi cu privire la jaful secolului au ajuns în atenția publicului larg prea târziu pentru a fi oprite.

Sunt și astea niște lecții pe care era cazul să le învățăm. Toți. Bine.

Principala lecție a acestui an însă ar trebui să fie cea a înțelepciunii.

Așa ca în 2016, când va trebui să susținem examenul, să nu mai rămânem restanțieri! A câta oară…

La mulți ani!

 

DEZMĂȚUL PUTERII ÎN PATRU ACTE

(Pamflet)

 

După ce a umplut cozile celor mai rușinoase și bizare topuri, scena politică din RîMî a ajuns, în sfârșit, în atenția specialiștilor și a criticilor internaționali de teatru cu următorul spectacol:

ACTUL I

Se creează o veritabilă situație de criză cu toate ingredientele: demiterea guvernului, decimarea partenerilor de alianță, decapitarea de formă a BNM, majorarea tarifelor, sistarea finanțării externe … etc.

ACTUL II

Aproape concomitent se mimează activitatea intensă: se lansează îndemnuri la responsabilitate, se anunță negocieri zilnice în sudoarea frunții, se organizează concurs la BNM fără rezultat, se fortifică pedeul în teritorii… etc.

ACTUL III

După atâta chin din partea binefăcătorilor neamului, se induce o stare generală de panică și disperare: se anunță termene limită care se depășesc constant, se fac promisiuni pompoase care nu se respectă, se autodenunță unul, iar altul stă la pușcărie, pe când un al treilea, condamnat în UE, este achitat de instanțele locale, se convoacă ședințe interminabile fără niciun rezultat, sunt capturați piloții moldoveni în Afganistan pentru că vorbesc rusește ca americanii, este amenințată familia președintelui… etc.

ACTUL IV

Păpușarul iese la rampă! Se scot așii din mânecă: Plahotniuc, Lupu, Candu, Leancă!

Portavocea (tot el Marianilichi, tot el марианетка) din culise anunță grav: Poftim, domnu Președinte, alegeți: noi suntem generoși, noi suntem buni, pregătiți, noi, ca pionierii, suntem întotdeauna gata! Dar noi suntem foarte modești, noi suntem niște Simpli Candidați la Prim-ministru, de aceea ne face prezentarea subtil, mai întîi în presă, președintele de onoare al celui mai puternic partid din înfloritoarea noastră țară.

EPILOG

Se produce al doilea miracol din istoria modernă a statului RîMî – a început să vorbească cel care fusese numit de unii (pe nedrept) rață mută…

Concomitent s-a început rumoarea în sală … Zeci de analiști, experți, simpli spectatori își arată nemulțumirea.

A început să se audă gălăgie și de după culise. Nemulțumirea și supărarea creșteau proporțional în sală și după cortină.

Atunci a ieșit Marianilichi și a anunțat grav și inocent că ceea ce s-a întâmplat a fost o glumă, că ei nu sunt Simpli Candidați la Prim-ministru, ci niște Simple Exemple!

Nașu cu Finu, ca de obicei, s-au înțeles din priviri, s-au dat într-o parte și au început să deseneze scenariul următor.

Numai fostul Simplu Prim-ministru, fostul Simplu Candidat la Prim-ministru a rămas consternat: cum, un Simplu Exemplu?

 

Ar fi fost de rîs dacă nu este de plâns…

 

 

Despre demiteri răsunătoare ce… din coadă au să sune.

Încă la începutul său, toamna se anunța fierbinte și cu multe demiteri. Acestea ar fi trebuit să fie generate, în mod firesc, de stagnarea reformelor promise, jafurile bancare, nemulțumirea populației. Demiterile au urmat … moldovenește. Unele anunțate spectaculos, cu surle și trâmbițe, altele doar cerute, unele așteptate, altele foarte surprinzătoare. Tocmai din cauza moldovenismului nostru celebru, pe lângă bucuria firească la auzul știrilor despre respectivele demiteri, ar trebui să lăsăm un pic de loc și unui sentiment de îngrijorare.

Motive ar fi mai mult decât destule:

– Atunci când sunt întrebați, toți experții și oficialii străini recunosc că principala problemă a acestei bucăți de pământ este corupția și confirmă tot mai des că RM este un stat capturat prin instituțiile sale care servesc intereselor oligarhice. Or, din acest considerent, ar fi fost firesc să fie demiși anume cei care sabotează reformele și protejează corupția – cei din fruntea Ministerului justiției, PG, CNA, CEC, etc.

La noi însă se decapitează BNM pentru două luni de zile, fără a se propune soluții, se demit directorii de la ANRE, se așteaptă demiteri la Moldova Gaz, a plecat directorul de la Union Fenosa…

– Lăsând la o parte cauza și metoda, să examinăm efectul: În plină criză social-politică, în prag de iarnă, Republica Moldova rămâne fără capacitate de decidență și descoperită în totalitate în domeniul securității financiare și a celei energetice! Cel mai grav e că, odată cu plecarea acestor șefi, se cam spală urmele tranzacțiilor, deciziilor, jafurilor, etc. Iar odată demiși, chair dacă sunt suspectați de fraude, e mai greu să fie trași la răspundere.

  • Un alt aspect care ar trebui să ne pună pe gânduri este faptul că la noi, de ceva vreme, demiterea funcționarilor de rang înalt este prezentată drept sancțiune în sine pentru fraude. Așa ne-am trezit că demiteri avem, dar nu avem vinovați. Nu e vorba că tipii n-ar merita să fie dați afară, problema se pune de ce îi dăm afară în loc să-i băgăm la pușcărie dacă sunt vinovați? În această situație asistăm la un show teribil cu șefușori de tot rangul care se perindă de la o instituție la alta ca într-un carusel al nesimțirii. În consecință, ei delapidează, iau mită, sabotează statul fără nicio frică sau jenă, deoarece cel mai grav lucru care li se poate întâmpla este să fie transferați la alt loc de muncă (vezi transferurile de la o agenție la alta la începutul toamnei)!
  • În fine, poate pentru a putea înțelege mai lesne ce-i cu aceste pseudodemiteri al căror principiu este: dacă tu-i dai afară pe ai mei (de la ANRE, de exemplu), eu cer demisia lui … Donciu de la CNI pe care l-ai propus tu…,   este cazul să apelăm la eternul qui prodest?

 

Despre efectul votului ”strâmbând din nas”

Acum un an societatea civilă, liderii și formatorii de opinie îndemnau toată suflarea electorală să voteze cursul și partidele ”proeuropene”, cu șanse, adică pe Filat, Ghimpu și Lupu ca fiind ultimii și singurii salvatori ai RM. Chiar dacă cei mai mulți înțelegeau că năravul din născare leac nu are, au preferat să le mai dea o șansă.

Unii au afirmat atunci că, deși nu mai cred în ei, strâmbând din nas, se vor duce la vot și i-au îndemnat și pe alții s-o facă. Efectul unui astfel de vot l-au resimțit toți cetățenii, chiar și cei care nu i-au votat… despre pericolul votului cu nasul astupat am vorbit încă atunci…

https://tatianapotyng.wordpress.com/2014/11/29/nu-trebuie-sa-votam-stramband-din-nas/

CHINURILE FACERII ALIANȚEI

 

În ultima vreme realitatea ne oferă tot mai multe ocazii să ne comparăm cu frații noștri. Acest exercițiu de comparație de fiecare dată ne oferă dovezi suplimentare că RM este nu doar un stat capturat, ci și un stat ratat.

Or, chiar dacă și-au răsturnat propriul guvern ”proeuropean” înainte ca Ponta să-și dea demisia, ai noștri ca brazii se zbat în chinurile facerii de aproape o lună, pe când românilor le-a luat de două ori mai puțin timp să-și constituie guvernul. În încercarea de a înjgheba ceva, te miri cum, liderii politici de la Chișinău, cei intrați cu declarații în hora guvernării, se pierd în dileme metafizce. Lipsiți de viziune, incapabili să ia decizii prompte asumate, dânșii se chinuie să stabilească ce trebuie să se nască mai întîi – oul sau găina, alianța sau guvernul.

Ghimpu, fiind mai … experimentat, înțelege că mai întâi trebuie să încropească o alianță, adică să găsească găina care va produce oul. Lupu însă, cu elan servil, mai întâi botează guvernul nenăscut ”proeuropean”, nume popular și aducător de noroc, dar mai ales de sprijin din afară, în viziunea lui, apoi se oferă să caute găina care va adopta respectiva creatură.

Candu avansează și mai departe și se grăbește să facă chiar portretul robot, sau profilul primului ministru al cărui prim ”indic” ar fi să muncească, după rețeta Alinei Zotea ”cu dăruire”.

Între timp, oficioșii din PD și PL se mai adună din când în când, se numără de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, cu Leancă și fără Leancă, dar suma de 51 +, necesară unei majorități parlamentare minime, nu le iese nicicum.

În acest lung travaliu se conturează periodic idei năzdrăvane și se testează la public cele mai năstrușnice scenarii.

Ideea unui guvern ”tehnocrat” se prefigurează tot mai pregnant ca una salvatoare în di-scursurile de la Chișinău. Sigur, un guvern fără aparente rădăcini și legături politice, cu un premier ”dăruit” în totalitate ar fi un cadou de neprețuit pentru sforarul de serviciu al RM și jucăria lui preferată – Partidul Democrat.

Despre șansele, funcționalitatea și eficiența unui astfel de model de guvern în general, iar în condițiile Chișinăului, în special, s-au expus mai mulți experți. Numai că opiniile experților nu prea contează pentru liderașii noștri. Pentru ei contează să aburească oamenii – votanții și partenerii cu cuvinte frumos ambalate, fără a preciza ce au în vedere prin guvern ”proeuropean”, sau ”tehnocrat”.

Deoarece această politică a aburelii a ținut pe timpul guvernării pldm-iste, pd-ul își adjudecă acum în mod cinic și sfidător dreptul să aburească ”pe intern” și ”pe extern” pe toată lumea în speranța că așa se vor spăla de toate păcatele.

Cealaltă nebuloasă derivată din dilema întâietății oului și găinii este legată de alianță sau, mai simplu, de majoritatea parlamentară care nu se lasă nici măcar numărată, darămite constituită.

Când a văzut reputatul reprezentant al faunei parlamentare că decapitarea nu i-a speriat chiar de tot pe pldmiști, a anunțat în mod oficial că nu-i mai recunoaște și nu mai discută cu partidele și fracțiunile parlamentare. Prin această declarație Marianilich și-a luat dezlegare și a ridicat șantajul și mita la nivel de politică oficială a parlamentului RM. Reprezentantul oficial al lui Plahotniuc a recunoscut că optează pentru o majoritate adunată câine-câinește sau, mai bine zis, lupește, din tot ce se pretează șantajului și mitei din toate fracțiunile parlamentare. Pe toți cei care sunt dispuși să se lepede de ideologie, doctrină, morală și disciplină elementară de partid, Lupu îi declară apriori ”deputați responsabili” și mult preocupați de păstrarea cursului european, în aceeași cheie a aburelii.

În aceste condiții, nu ține nicio comparație cu frații noștri, iar aleșii poporului de la noi care, chipurile, acum se chinuie să facă guvernul sunt demni de tot disprețul popular.

 

DESPRE TRĂDĂRI ȘI COALIȚII

Diapazonul lingvistic al limbii române vorbite în Basarabia a fost asaltat de ceva vreme de geniul unor politicieni cu o libertate excesivă a aparatului bucal. Așa, după ce sintagma principii și valori a ajuns în topurile lexicologice personalizate din RM aproape cuvînt de ocară, vocabularul moldovenilor a fost invadat aproape concomitent de soluția de marcă Dodon și, trădători de marca Ghimpu. Cuvântul buclucaș a prins la fel de ușor cum a prins bidon sau alte năzdrăvănii lingvisitice ale brand-ului.

În lipsa argumentelor, a principiilor, dar mai ales din elementara frica să-și piardă funcția, M. Ghimpu s-a comportat lamentabil în fața unei provocări firești pentru orice lider de partid – congresul. În loc să audă și să înțeleagă, i-a atacat perfid pe toți cei care au îndrăznit să se pronunțe altfel decât a fost indicația.

Noi, răzvătiții de atunci împotriva patriarhalismului clientelar ghimpist, nu am avut nici capacitate media, nici tupeul, nici dorința să ripostăm. Am decis să ne purtăm onorabil și am lăsat ca vremea să le pună pe toate la locurile lor.

Acum se pare că a venit timpul să se facă nuanțările care, din păcate, nu plac moldovenilor în aceeași măsură cum le plac etichetările puerile. Un prim exercițiu ar fi să încercăm să răspundem la întrebarea pe cine am trădat?

Răspunsul imediat care se prefigurează, după intervențiile infantile și răutăcioase în adresa noastră ale personajului vizat, este – pe Mihai Ghimpu!

Deci, chiar în viziunea deformată a dânsului, nu am trădat Partidul, ci omul, individul, or, asta încă o dată confirmă poziția lui Ghimpu în procesul sinuos de identificare a sa cu partidul. Pentru confirmare, citez din memorie: Cine sunteți voi? – nimeni, ștampila e la mine! Eu sunt Partidul!

Despre cât de defectuoasă este și cât de mult rău aduce această structură de partid autocrată nu discutăm. Să mergem mai departe. În ce constă gestul reprobabil, sau trădarea propriu-zis? – Solicitarea unui congres extraordinar la care să se aleagă cu vot secret președintele partidului. Nimic mai mult!!! Că președintele în exercițiu M. Ghimpu a întrezărit în această modalitate democrată de alegeri un pericol personal, este deja problema lui! Din păcate, se pare că această problemuță îi joacă festa și acum, după doi ani și mai bine, deoarece eternul lider al PL își pierde cumpătul cu ușurință la cea mai mică adiere de vânt democrat.

Frustrările și supărările personale, suprapuse pe vulnerabilitatea sa în fața păpușarului de care s-a lăsat copleșit în lupta sa istorică cu Vlad Filat îl împing cu insistență pe liderul PL în capcana unei coaliții de-a dreptul monstruoase.

Coaliția care se prefigurează, după declarațiile PLDM, va fi una fără imagine, fără identitate, alcătuită din resturi de fracțiuni, din penali tributari lui Plahotniuc, poreclită tehnocrată și proeuropeană. Aceste determinative incolore și inodore vor trebui să constituie paravanul cu care să-și acopre rușinea toți falșii proeuropeni. S-ar putea ca această făcătură diabolică să găzduiască și o serie din liberalii lui Ghimpu perfect încadrabili în profilul descris.

S-ar putea, ca în numele interesului național, care de data aceasta este funcția de președinte a RM, să accepte Voronin și Ghimpu să facă casă comună! Nu m-aș mira dacă, de dragul amuzamentului, Plahotniuc le-ar fi propus funcția respectivă ambilor! La câte au fost, s-o mai vedem și pe asta!

EVOLUȚIA RîMî DE LA STATUL OLIGARHIC LA CEL BANDITESC SAU DEMOCRAȚIA ”PO PONEATIAM”

De la momentul clocirii sale și până nu demult, sistemul oligarhic din RîMî funcționa ca ceasul elvețian. Clanul Voronin, descălicătorul oligarhiei, împărțea pomeni, funcții și dosare cum le voia rânza; televiziunile – puține, dar destule cât să-i lustruiască imaginea, – mergeau bine; Oleg ”lucra”; organele statului ori tăceau mâlc, ori erau la datorie gata să rupă pe oricine la indicațiile lu babacu, ce mai încolo, încoace – raiul oligarhiei.

Faza a doua a statului oligarhic moldovenesc a început odată cu înmulțirea vlazilor. Și tot atunci au început să se contureze și primele erori de sistem. Mai bine zis ele s-au pronunțat la demarcarea zonelor, a sferelor de influență, sau mai popular – la împărțeală. Pentru că oricât te-ai strădui, acolo unde sunt doi, nu poate lua unul și procuratura și internele, și justiția, și CEC și CNA și tot. Când sunt doi, trebuie să se împartă! Numai că sistemul oligarhic nu admite împărțeala. Și atunci a început confruntarea, care la noi în RîMî ar putea purta numele răfuiala vlazilor.

Uneori pe față, dar mai mult pe din dos, tinerii oligarhi se dădeau mare și tare unul în fața altuia; își dădeau ghiuldumuri, își organizau controale pe la primării sau șefi de subdiviziuni, iar când îi răzbea mai ieșeau cu câte o declarație, mai sprijineau o moțiune, mai cumpărau câțivaisprezece deputați, toate, în spiritul sistemului oligarhic moșit de tătuca Voronin.

Apoi un Vlad a căzut. N-a căzut cu voia sa, ci ajutat de bunul său prieten și poate, dă Doamne! viitor coleg de celulă, celălalt Vlad – Plahotniuc. Trebuie să recunoaștem că Plahotniuc a șters podelele cu Filat în stil mare… banditesc. Acum așa se poartă, asta e la modă!

Dar atenție! În grabă mare, vlăduții aceștia, ajunși la putere și preocupați de sine, de interesele și averile lor, și-au lansat atâția sateliți, clone și servi, încât nu-i mai pot controla.

Și atunci s-a răsturnat carul cu rahat peste noi.

Toată plebea, tot gunoiul a considerat că pot face legea și dreptatea în RîMî. Își pot instala corturi unde le abate, pot percheziționa mașinile poliției cu degetele răsfirate, pot intercepta telefoane, pot face farse ministrului, șefului statului. La ei totul se poate, ei acționează po poneatiam, iar cui nu-i place – v asfalt zakataet.

Acestea sunt caracteristicile statului banditesc. Rămas singur pe câmpul de luptă, Vlad Plahotniuc continuă să-și facă mendrele în aceeași manieră banditească. Convoacă ședința biroului PD la hotelul Codru! (pentru cei care ziceau că la noi politica se face la Nobil!) La Codru decide ce va face cu guvernul, tot acolo caută candidaturi pentru Prim ministru și zămislește noi alianțe. Acum butonul de comandă din buzunarul lui Plahotniuc a devenit tot mai vizibil, indiferent unde se află el, la Codru, la Nobil sau la sediul PD (ceea ce e totuna)! Și nu numai pentru că nu are de ce se teme, deoarece a subjugat instituțiile statului, ci pentru că așa se poartă la ei la interlopi. Acum esența interlopă a tipului dă peste margini, el se dă în stambă sau se forsește, pre limba lor, ca să-i demonstreze celuilalt și nouă, tuturor că lui nu–i trebuie nicio funcție ca să fie cel mai tare în parcare, că el oricum îi mai șăf ca șăful… Cu alte cuvinte – stat banditesc…